Pe
data de 8 aprilie s-a născut marele filosof român, Emil Cioran, dar
și filosoful german, fondator al fenomenologiei Edmund Husserl. A
apărut „Curierul Românesc”, primul periodic important, în
limba română, din Ţara Românească și a avut loc premiera piesei
de teatru „D’ale carnavalului”, a lui Ion Luca Caragiale, care
inițial a fost un eșec.
Emil Cioran FOTO Arhivă
Ziua
internaţională a romilor
Sărbătoarea
etniei romilor din România
1802:
S-a născut Gheorghe Magheru, om politic liberal
S-a
născut în satul Bârzeiu de Gilort, județul Gorj, provenind
dintr-o
familie de origine transilvăneană,
stabilită în Oltenia. Tinerețea i-a fost marcată de tragedii și
încercări, fiind nevoit, împreună cu familia, să trăiască
experiența pribegiei în urma prădării satului lor de către un
corp expediționar turc,
în 1806.
Gheorghe Magheru FOTO Arhivă
Și-a demonstrat curajul încă de la o vârstă fragedă. La numai
16 ani, Magheru s-a remarcat în lupta împotriva turcilor, fiind
recunoscut pentru contribuția sa în războiul ruso-turc din
1828-1829. În această perioadă, a fost decorat de țarul Rusiei
pentru faptele sale de vitejie și a obținut rangul de căpitan de
panduri.
Ulterior, Magheru s-a implicat activ în evenimentele istorice
marcante ale timpului său, fiind un susținător al Revoluției de
la 1848 din Țara Românească. A făcut parte din guvernul
provizoriu revoluționar, luptând pentru ideile de libertate și
unire a Principatelor Române. A refuzat să accepte înfrângerea
revoluției, motiv pentru care a retras cu trupele revoluționare în
Oltenia, organizând tabăra militară de la Râureni.
Forțat să se exileze la Viena, Magheru a continuat să susțină
cauza revoluționară și Unirea Principatelor Române, fiind un
promotor activ al acestor idealuri. În august 1857, s-a întors în
Țara Românească și a fost ales deputat de Gorj în adunarea
ad-hoc de la București. A fost unul dintre fondatorii Partidei
Naționale, mișcare care a militat pentru unirea Principatelor
Române și pentru democratizarea și modernizarea acestora.
S-a stins din viață la data de 23 mai 1880 și a fost înmormântat
la cimitirul Bellu din București. Bulevardul
Magheru
din
București
și
străzi din
Sibiu,
Oradea,
Arad, Timișoara
și
Slobozia
îi poartă
numele.
1828:
S-a
născut Carol Davila,
medic român de origine franceză
Născut
în Parma, Italia, sub numele de Carlo Antonio Francesco d’Avila,
Carol Davila avea să devină unul dintre cei mai importanți medici
și farmaciști români din secolul al XIX-lea.
Carol Davila FOTO Wikipedia
După
absolvirea Facultății de Medicină din Paris,
în februarie 1853, Davila a sosit în Țara Românească,
la doar 25 de ani, cu un bagaj solid de cunoștințe medicale și o
determinare de neclintit.
La București, a fost invitat de domnitorul Barbu Știrbei pentru a
organiza serviciul sanitar, contribuind decisiv la dezvoltarea
sistemului medical din țară. De-a lungul vieții sale, a fost
profesor de chimie la Universitatea din București, organizând
învățământul medical și farmaceutic în România.
Carol Davila nu s-a limitat doar la practica medicală și educație,
ci a avut și un impact major în reformarea sistemului de sănătate.
În 1855, a înființat o școală de felceri, iar în 1856 a deschis
o școală secundară de chirurgie cu program școlar teoretic-liceal
și sanitar-militar. A fost un susținător fervent al consultărilor
gratuite în spitale pentru cei săraci și a organizat servicii de
ambulanță eficiente, care s-au distins în timpul Războiului de
Independență.
Viața sa personală a fost marcată de tragedii și realizări.
Soția sa, Maria Marsille, a decedat în martie 1860, la vârsta de
doar 24 de ani, după doar un an de căsătorie, la nașterea
copilului.
La 30 aprilie 1861, Davila s-a căsătorit cu Ana Racoviță, nepoata
Goleștilor. Ana a devenit colaboratoarea de nădejde a soțului ei
și o adevărată parteneră de muncă și sacrificii.
Carol Davila a fost implicat în diverse proiecte de reformă și
dezvoltare, iar sănătatea sa șubredă nu l-a împiedicat să-și
continue munca cu pasiune și dăruire. A suferit de numeroase
afecțiuni medicale de-a lungul vieții, inclusiv reumatism, pareză
a unui braț și diverse infecții grave.
S-a stins din viață la data de 24 august 1884, la București.
Reziliența și devotamentul lui Carol Davila au fost recunoscute pe
scară largă, iar moștenirea sa a fost imortalizată prin
instituții și monumente care îi poartă numele. La inițiativa dr.
Mioara Mincu și a Confederației Naționale a Femeilor din România,
a fost numit, post mortem, membru al Academiei Române în 2003.
1829:
A apărut, la Bucureşti, „Curierul Românesc”, primul periodic
important din Ţara Românească
„Curierul
Românesc”, gazetă politică, administrativă, culturală şi
literară, editată la Bucureşti de Ion Heliade-Rădulescu, a fost
primul periodic românesc cu o apariţie de lungă durată: 8 aprilie
1829 – 19 aprilie 1848.
Curierul Românesc FOTO Arhivă
A
reapărut în 1859 sub titlul „Curierul român”, dar a fost
suprimată după câteva numere. După mai multe încercări eşuate,
în 1828, Dinicu Golescu a obţinut din partea guvernatorului rus
Pahlen aprobarea pentru tipărirea unui ziar în limba română.
Publicaţia lui Ion Heliade Rădulescu a apărut, de-a lungul
timpului, săptămânal şi, uneori, de două până la patru ori pe
săptămână.
„Datorită
lui Heliade şi colaboratorilor lui apropiaţi, ‘Curierul Românesc’
a devenit, dintr-un ziar administrativ, cu conţinut informativ, o
publicaţie culturală cu o audienţă considerabilă în Muntenia,
Moldova şi Ardeal. În paginile gazetei, s-au refl ectat
principalele obiective ale programului cultural iluminist de
emancipare a românilor, la care se angajase Heliade, alături de
ceilalţi fruntaşi ai mişcării naţionale. (…) Se disting
articolele lui Heliade despre limba română literară şi despre
rolul culturii în lupta pentru autonomie şi progres social (…),
precum şi articolele despre istoria ţării şi organizarea
statului, aparţinând lui Simeon Marcovici şi Gr. Pleşoianu”, se
arată în „Dicţionarul general al literaturii române” (Ed.
Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).
FOTO Arhivă
În
paginile revistei au fost prezenţi cu poezii, articole, însemnări
sau traduceri Iancu Văcărescu, C.A. Rosetti, Dimitrie Bolintineanu,
Cezar Boliac, C.D. Aricescu ş.a. Tot aici au debutat V. Cârlova şi
Gr. Alexandrescu. Contribuţia gazetei la promovarea literaturii
autohtone şi la cultivarea limbii este reprezentată, în mare
măsură, de activitatea de poet, prozator, traducător şi
îndrumător literar al lui Heliade-Rădulescu, se mai arată în
dicţionarul amintit mai sus.
1859:
S-a născut Edmund Husserl, filosof german, fondatorul fenomenologiei
Filosoful
Edmund Gustav Albert Husserl, întemeietor al curentului filosofic
numit „fenomenologie”, s-a născut într-o familie de evrei, la 8
aprilie 1859, în Prosznitz, azi Prostejov (Cehia), potrivit
http://www.husserlpage.com/.
Edmund Husserl FOTO Wikipedia
A
studiat ştiinţele naturii şi matematica la universităţile din
Leipzig şi Berlin, între anii 1876 43 44 şi 1878. În 1881, a
plecat la Viena, unde a obţinut doctoratul, în 1883, cu o
disertaţie despre teoria calculului variaţiilor („Beiträge zur
Variationsrechnung”).
Tot
la Viena, a început să urmeze cursurile de psihologie şi fi losofi
e ale lui Franz Brentano, pe care le-a continuat la Universitatea din
Halle cu discipolul lui Brentano, Carl Stumpf. Aici a obţinut titlul
de docent (venia legendi) şi a scris lucrarea „Über den Begriff
der Zahl” (Asupra conceptului de număr), care i-a servit ca bază
pentru prima sa operă majoră, „Philosophie der Arithmetik”
(Filosofi a aritmeticii). Între 1901-1916, a predat la Universitatea
din Göttingen, inaugurând o adevărată şcoală de Fenomenologie.
„Husserl îşi propune să restabilească locul central al fi
losofi ei în sistemul ştiinţelor şi să dezvolte filosofia ca
‘ştiinţă riguroasă’.
Fenomenologia,
înţeleasă ca aplicare a metodei analitic-intenţionale asupra
oricărui obiect posibil, a fost concepută de Husserl ca filosofie
universală şi transcendentă”, conform humanitas.ro. În 1913, a
publicat opera sa capitală, „Ideen zu einer reinen Phänomenologie
und phänomenologischen Philosophie” („Idei privitoare la o
fenomenologie pură şi la o filosofie fenomenologică”). Lucrarea
„înfăţişează un program de investigare sistematică a
conştiinţei (existentul fundamental incontestabil) şi a obiectelor
ei.
Ţine
de esenţa obiectelor de a fi corelative unor stări mentale; nu se
poate face distincţie între percepţie şi ceea ce e perceput.
Experienţa nu se limitează la aprehendarea prin simţuri, ci
include tot ceea ce poate fi obiect al gândirii (entităţi
matematice, dispoziţii sufl eteşti, dorinţe)”, scrie Antony Flew
în „Dicţionar de fi losofi e şi logică” (Humanitas, 1999,
traducere de D. Stoianovici).
În
1916, a fost numit titular de filosofie la Universitatea din
Freiburg im Breisgau. A fost invitat să ţină prelegeri şi la
Universitatea din Berlin. Odată cu instaurarea regimului nazist,
Edmund Husserl a fost exclus din universitate, interzicându-i-se
chiar şi accesul la biblioteca Universităţii din Freiburg. A
reuşit să mai publice, în 1936, opera „Die Krisis der
europäischen Wissenschaften und die transzentale Phänomenologie”
(„Criza umanităţii europene şi fenomenologia transcedentală”).
„Criza existenţei umane europene are numai două căi de ieşire:
sau declinul Europei în înstrăinare faţă de propriul său sens
raţional de viaţă, căderea în duşmănie faţă de spirit şi în
barbarie, sau renaşterea Europei din spiritul filosofiei printr-un
eroism al raţiunii, care va depăşi definitiv raţionalismul.
Pericolul cel mare care ameninţă Europa îl constituie oboseala. Să
luptăm împotriva acestui pericol al pericolelor ca ‘buni
europeni’, animaţi de curajul pe care nici chiar o luptă fără
de sfârşit nu-l sperie”, scria Husserl în „Criza umanităţii
europene şi fenomenologia transcedentală”, potrivit paidea.ro.
Printre
alte lucrări semnate de Edmund Husserl, se numără: „Logische
Untersuchungen” („Cercetări logice”), lucrare apărută în
două volume, în anii 1900 şi 1901; „Vorlesungen zur
Phänomenologie des inneren Zeitbewusstseins” („Prelegeri despre
fenomenologia conştiinţei interne a timpului”, 1928) şi
„Meditations cartesiennes” („Meditaţii carteziene”, 1931).
Edmund Husserl, unul dintre cei mai infl uenţi fi losofi ai
secolului XX, a murit la 27 aprilie 1938. Unul dintre discipolii săi
a fost Martin Heidegger, care avea să dezvolte fenomenologia
existenţială. La rândul său, Jean-Paul Sartre a fost influenţat
atât de Husserl, cât şi de Heidegger în elaborarea
existenţialismului.
1885:
A murit Constantin A. Rosetti, om politic liberal și ziarist
Născut
la 2 iunie 1816 în inima Bucureștiului, în Țara Românească,
Constantin Alexandru Rosetti a fost un om politic și publicist
remarcabil, care și-a dedicat viața luptei pentru Unirea
Principatelor Române.
C. A. Rosetti și soția sa, Maria FOTO Arhivă
Copilăria și tinerețea sa au fost marcate de influențele
familiale și de educația primită la Colegiul „Sfântul Sava”
din București, unde a avut ocazia să învețe de la distinși
profesori, precum Eftimie Murgu și Jean Alexandre Vaillant. După o
scurtă perioadă în armată, Rosetti a explorat literatura și s-a
angajat în administrație și apoi în magistratură, dezvoltându-și
abilitățile și experiența în diverse domenii.
Călătoria sa la Paris în anii 1840 a jucat un rol crucial în
formarea sa intelectuală și politică. Aici, în mijlocul unui val
revoluționar european, a absorbit ideile de autodeterminare
națională și dreptate socială. A intrat în legătură și s-a
împrietenit cu alte personalități marcante precum Ion C. Brătianu
și pictorul Constantin Daniel Rosenthal. Împreună cu aceștia, a
fondat Societatea studenților români din Paris, pledând pentru
solidaritatea și sprijinul între tinerii români aflați în
străinătate.
Intrarea sa în masonerie, în 1844, l-a conectat la alte cercuri de
influență și i-a oferit o platformă pentru ideile sale
revoluționare. După întoarcerea sa în Țara Românească, Rosetti
și-a investit energia în diverse afaceri și a devenit o figură
importantă în conducerea comerțului bucureștean.
Revoluția din 1848 a fost un moment de cotitură în viața lui
Rosetti, care a devenit unul dintre liderii curentului radical al
revoluționarilor. A ocupat funcții importante în Guvernul
provizoriu și a fost un susținător vocal al ideilor democratice și
al unității naționale. Exilat după înfrângerea revoluției,
Rosetti și-a continuat lupta în Franța, contribuind la editarea
mai multor publicații ce promovau ideile progresiste și unirea
principatelor.
Întors în țară în 1857, Rosetti a fost printre cei care au
contribuit la alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al
Principatelor Unite. A fost o voce influentă în mișcarea liberală
și a militat pentru reforme democratice și pentru independența
națională a României.
FOTO Arhivă
De-a lungul carierei sale politice, Rosetti a deținut mai multe
funcții ministeriale și parlamentare, contribuind semnificativ la
dezvoltarea societății românești. A fost un lider marcant al
Partidului Național Liberal și un promotor fervent al independenței
țării.
1885:
Premiera comediei „D’ale carnavalului”
A
avut loc premiera comediei lui I.L. Caragiale, „D’ale
carnavalului”, la Teatrul Naţional din Bucureşti; piesa a fost
publicată în „Convorbiri literare”, la 1 mai 1885.
Imagine din spectacolul „D’ale carnavalului” FOTO Arhivă
Premiera
piesei de teatru „D-ale carnavalului” a avut loc pe 8 aprilie
1885 la Teatrul Național din București. Acest moment ar fi trebuit
să fie unul de triumf pentru autorul său, Ion Luca Caragiale, care
câștigase concursul organizat de teatru cu această comedie în
trei acte. Cu toate acestea, premiera s-a dovedit a fi un insucces.
Principalul motiv al eșecului a fost orchestrat de cronicarul
dramatic D.D. Racoviță-Sfinx, redactor la ziarul România liberă,
care a organizat fluierăturile împotriva piesei. Presa vremii a
fost aproape unanimă în negație, criticând pretinsa imoralitate a
piesei, mai ales prin aducerea pe scenă a drojdiei mahalalei.
Cu toate acestea, în același an, pe data de 1 mai, Titu Maiorescu a
publicat un studiu în „Convorbiri literar”, intitulat „Comediile
domnului Caragiale”. În acest studiu, Maiorescu a argumentat că
valoarea morală a operei trebuie lăsată în afara discuției,
punând accentul pe modul în care autorul prezintă tipuri și
situații din lumea înconjurătoare într-un mod artistic.
1911:
S-a născut Emil Cioran, scriitor și filosof
S-a
născut, în satul Rășinari, situat în comitatul Sibiu al
Austro-Ungariei (astăzi în județul Sibiu, România). Familia sa,
de origine nobilă transilvăneană, l-a introdus, încă din
copilărie, într-un univers cultural bogat și plin de tradiție.
Emil Cioran FOTO Arhivă
Tatăl său, Emilian Cioran, a fost protopop ortodox și consilier al
Mitropoliei din Sibiu, în timp ce mama sa, Elvira Cioran (n.
Comaniciu), provenea dintr-o familie notabilă din Veneția de Jos,
având rădăcini adânci în nobilimea transilvană. Aceste
influențe au marcat profund percepția lui Emil Cioran asupra lumii
și au influențat subtil direcția gândirii sale.
După absolvirea studiilor clasice la Liceul Gheorghe Lazăr din
Sibiu, Cioran a început studiul filozofiei la Universitatea din
București, la vârsta de 17 ani. Aici, a fost coleg cu figuri
importante ale culturii române, precum Constantin Noica și Mircea
Eliade, fiind îndrumat de profesori de prestigiu, precum Tudor Vianu
și Nae Ionescu. În paralel cu aceste studii, Cioran și-a dezvoltat
pasiunea pentru limba germană și a studiat, în original, opereke
unor gânditori precum Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer și
Friedrich Nietzsche.
În timpul studenției, influențele filozofice și întrebările
profunde asupra existenței l-au condus către agnosticism și o
conștientizare a „incovenienței existenței”. Lecturile sale
s-au diversificat, fiind profund marcat de operele lui Georg Simmel,
Ludwig Klages și Martin Heidegger, precum și de filozofia
gânditorului rus Lev Șestov.
Primul său volum, „Pe culmile disperării”, publicat în 1934, a
marcat debutul său literar și a fost recompensat cu premiul
Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needucați și Premiul
Tinerilor Scriitori Români.
Au urmat de alte volume, precum „Cartea
amăgirilor” (1935) și „Schimbarea la față a României”
(1936). Lucrările sale au reflectat o îngrijorare profundă asupra
condiției umane și o explorare a suferinței și disperării.
În timpul unei burse la Berlin, în 1933, Emil Cioran și-a exprimat
admirația pentru Adolf Hitler și Mișcarea legionară românească,
înainte de a-și reconsidera ulterior poziția și de a-și dezavua
ferm trecutul legionarist.
În 1937, a părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde a
continuat să publice exclusiv în limba franceză și să-și
dezvolte filozofia distinctă și stilul literar rafinat.
Opera sa franceză, începând cu lucrarea „Précis de
décomposition” (1949), a atras atenția criticilor și a câștigat
recunoaștere internațională pentru profunzimea sa. Cioran a fost
un observator aspru al condiției umane, explorând teme precum
contingența ființei umane, alienarea, tragedia istoriei și natura
suferinței umane.
Recluziunea și evitarea publicității l-au caracterizat pe Emil
Cioran, însă el a cultivat relații cu numeroși prieteni și
intelectuali de seamă ai vremii, inclusiv Mircea Eliade, Eugène
Ionesco și Samuel Beckett.
După ce și-a petrecut cea mai mare parte din viață la Paris, Emil
Cioran s-a stins din viață pe 20 iunie 1995, lăsând în urmă o
moștenire filozofică remarcabilă și o operă literară ce
continuă să fascineze și să inspire cititorii din întreaga lume.
1929:
S-a născut Jacques Brel, actor și poet
Cantautor,
actor şi regizor, Jacques Brel s-a născut la 8 aprilie 1929, la
Bruxelles. După terminarea şcolii, s-a angajat la fabrica tatălui
său. Şi-a dorit, însă, ca viaţa sa să aibă un alt parcurs,
astfel s-a decis să se facă artist, în acest sens plecând la
Paris, potrivit imdb.com.
Jacques Brel FOTO Britannica